Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Astăzi este sărbătorită Ziua Drapelului Republicii Moldova. Din program

Astăzi este celebrat Drapelul de Stat și stema Republicii Moldova, anunță Politik.md. Cu această ocazie, în incinta clădirii Parlamentului vor fi organizate mai multe acţiuni, printre care: un dans al drapelului oferit de către un grup artistic de copii, o expoziţie de drapele, concerte, un show de lumini și întinderea unui tricolor imens.
Toate astea, în cadrul unei ședințe solemne a Parlamentului, la care vor participa președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti; prim-ministrul Chiril Gaburici; ex-președintele Mircea Snegur, miniștri, diplomați, deputați din primul Parlament, reprezentanți ai autorităților publice centrale și ai clerului. La ședință va fi prezent și autorul Stemei de Stat și al monedei naționale, Gheorghe Vrabie.
În holul Parlamentului va fi organizată o expoziție de drapele, iar intrarea publicului în clădirea Parlamentului va fi posibilă în perioada 27 – 30 aprilie 2015, între orele 14.00 – 16.00. Exponatele aparțin colecționarului Petru Costin, ale cărui lucrări sunt incluse în Cartea Recordurilor Guiness.
Și la Ministerul Apărării sunt preconizate mai multe manifestații, la care este prezent și premierul Chiril Gaburici.
Voluntarii Platformei Onoare, Demnitate și Patrie vor iniţia campania „Eu aleg Tricolorul” şi vor întinde un tricolor de 15 metri lungime și 7 metri lățime pe clădirea blocului central al Universității de Stat din Moldova.
Seara, la ora 19:00, Orchestra Prezidențială a Republicii Moldova va susține un recital de muzică în scuarul din fața Parlamentului. Iar la ora 20:00 în scenă va intra „Chișinău Youth Orchestra”.  Imediat după aceasta, va fi organizat un show de lumini, în timpul căruia clădirea Parlamentului va fi iluminată din exterior în culorile tricolorului.
Până la sfârșitul lunii aprilie, în toate instituțiile de învățământ din țară vor fi organizate lecții, concursuri, recitaluri, dedicate simbolurilor naționale, iar în biblioteci vor fi amenajate expoziții de carte. La postul național de televiziune vor fi difuzate emisiuni consacrate Zilei Drapelului, spoturi promoționale despre cele mai reprezentative monumente de cultură, istorie și arhitectură din Moldova.
Menționăm, că tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova de primul Parlament, la 27 aprilie 1990. Ziua Drapelului de Stat a fost instituită la 23 aprilie 2010.
 
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |