Din cauza nerespectării cerinței legale de separare a activității de furnizare față de cea de transport al gazelor naturale ANRE a decis că Întreprinderea de Stat Energocom va prelua furnizarea gazelor de la compania Moldovagaz pentru o perioadă de trei ani. Hotărârea a fost aprobată în cadrul şedinţei Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de vineri, 23 mai.
Decizia vine în contextul riscului ca "Moldovagaz" să nu mai poată asigura obligațiile de serviciu public după data de 31 iulie 2025, din cauza nerespectării cerinței legale de separare a activității de furnizare față de cea de transport al gazelor naturale.
Pentru a asigura continuitatea furnizării gazelor naturale către aproximativ 830.000 de consumatori casnici și întreprinderi mici, ANRE a organizat anterior o procedură competitivă de selectare a unui nou furnizor. Doar două companii și-au exprimat interesul, iar una dintre ele a fost descalificată pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate. Astfel, în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 518/2024, procedura a fost anulată, iar ANRE a desemnat direct un furnizor conform cadrului legal.
SA "Energocom" a fost aleasă în baza următoarelor criterii:
• activează pe piața gazelor naturale din Republica Moldova;
• are una dintre cele mai mari cifre de afaceri din sector (peste 7 miliarde de lei în 2024);
• este separată funcțional și juridic de orice alte activități care nu au legătură cu tradingul și furnizarea gazelor naturale;
• dispune de sursele necesare pentru furnizarea cantităților necesare de gaze naturale.
SA "Energocom" va furniza gaze naturale consumatorilor finali în condiții reglementate, la parametri de calitate stabiliți, transparente și nediscriminatorii. De asemenea, compania va asigura și furnizarea de ultimă opțiune pentru consumatorii care rămân fără furnizor din motive obiective.
Totodată, SA "Energocom" va trebui să prezinte în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a hotărârii respective, proiectele costurilor reglementate, în conformitate cu Metodologia aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 355/2021.
Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a venit cu o reacție, după ce ANRE a decis că Întreprinderea de Stat Energocom va prelua furnizarea gazelor de la compania Moldovagaz pentru o perioadă de trei ani.
”Vreau să vă asigur că decizia de astăzi a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nu va afecta funcționarea SA „Moldovagaz” și nici responsabilitatea socială pe care conducerea companiei o are față de colectiv. În prezent, întreprinderea are în continuare sarcina de a asigura livrarea neîntreruptă a gazului natural către consumatorii finali, precum și de a elabora soluții pentru depășirea situației actuale. Este important de menționat că decizia autorității de reglementare a fost adusă la cunoștința acționarilor companiei. Voi informa în mod operativ despre acțiunile și deciziile ulterioare”, a scris Vadim Ceban pe Telegram.


