Autoritățile moldave vor împrumuta suma de 39 mln de euro, pentru a construi un nou penitenciar la Bubuieci, în locul Penitenciarului nr. 13 din Capitală. Împrumutul a fost oferit de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pe un termen de 20 de ani și cu o dobândă de minimum 3%.
Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, 12 decembrie, în ambele lecturi de către majoritatea parlamentară, dar a fost dur criticat de opoziția comunistă. Comuniștii susțin că acești bani ar fi trebuit alocați pentru îmbunătățirea situației din școlile și spitalele din țară, și nu, primordial, pentru penitenciare.
Viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, care a prezentat proiectul, a menționat că dacă noi nu va fi soluționată problema Penitenciarului nr.13, în viitorii ani, R. Moldova va trebui să achite sume considerabile drept prejudiciu persoanelor deținute. „Republica Moldova deja a fost obligată să plătească sume de multe zeci de mii de euro din cauza condițiilor în care au fost deținute persoanele în penitenciarul dat, deoarece nu sunt în conformitate cu standardele europene. Respectarea drepturilor omului este o problemă fundamentală”, a explicat Eșanu.
De asemenea, viceministrul s-a referit la obținerea granturilor pentru instituțiile penitenciare.
Cu o luare de cuvânt de venit deputata comunistă, Oxana Domenti, care a acuzat actuala guvernare de faptul că pentru aceste lucruri împrumută bani și că își pun priorități greșite. „În loc să ne concentrăm pe îmbunătățirea condițiilor în școli și în spitale, acești bani sunt orientați pentru penitenciare. Consider că pentru construcția acestuia erau binevenite granturi sau alocații caritabile, dar nu împrumuturi și încă, la o dobândă de 3%”, a menționat deputatul.
Noul complex penitenciar este planificat a fi construit până în iunie 2018, pe un teren de 36 de hectare. Complexul va avea un bloc medical cu 128 de locuri şi un compartiment pentru bolnavii de tuberculoză, un izolator disciplinar pentru 50 de persoane, bucătărie, spălătorie, magazin. Penitenciarul va dispune de 12 blocuri de detenţie cu o capacitate de 128 de oameni fiecare, dispuse pe două aripi. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE