ANRE a decis să mai amâne deciziile privind aprobarea noilor tarife pentru energia electrică și gaze naturale, anunță Politik.md. Această hotărâre a fost luată de către Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.
Potrivit hotărârii, termenul de suspendare a tarifelor ce vizează energia electrică a fost prelungit cu 7 zile, până la 8 noiembrie 2015, iar a tarifelor la gazele naturale – cu 14 zile, până la 15 noiembrie 2015. Aceasta înseamnă că până la datele indicate facturile pentru consumul de energie electrică și, respectiv, pentru gazele naturale vor fi calculate în baza tarifelor vechi.
Motivul invocat de cei de la ANRE ține de faptul că au parvenit unele solicitări de la titularii de licențe din sectorul energetic, ca să fie prelungit termenul de prezentare a rapoartelor de audit extern asupra calculelor noilor tarife și necesitatea audierii acestor rapoarte în cadrul unor dezbateri publice.
„În conformitate cu hotărârile Consiliului de Administraţie al ANRE din 3 septembrie 2015 privind suspendarea pe un termen de 60 de zile a hotărârilor sale din 17 – 18 iulie 2015, operatorii din sectorul electroenergetic și cel al gazelor naturale urmau să prezinte la ANRE, în termen de 45 de zile, rapoartele de audit extern, însă o parte dintre aceştia nu s-au încadrat în termenul stabilit”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției.
Anterior, ANRE a anunțat pentru săptămâna viitoare desfășurarea dezbaterilor publice pe marginea rapoartelor de audit extern asupra calculelor noilor tarife la energia electrică și gazele naturale solicitate de operatori pentru aprobare. ANRE a recomandat operatorilor din sectorul energetic să efectueze auditul extern pentru a elimina toate suspiciunile asupra corectitudinii calculelor făcute la stabilirea noilor tarife.