Un grup de angajaţi ai întreprinderii municipale Spaţii Verzi vor intra în grevă, dacă nu va fi eliberat şeful lor, informează Politik.md.
Potrivit directoarei adjuncte a instituţiei, Galina Leahu, colegul lor nu are nicio vină şi că nu ar fi primit vreo solicitare ca arborele în cauză să fie tăiat.
„În câteva săptămâni vă garantăm că oraşul va fi plin de gunoaie, de flori neîngrijite, de copaci căzuţi. Colegul nostru nu a făcut nimic rău. Copacul prăbuşit era verde. Copacul era sănătos şi oamenii din gardul cărora creşte copacul au făcut declaraţie că nu au cerut ca copacul să fie tăiat. Cerem procuraturii să fie foarte atentă şi să ne elibereze colegul”, a menţionat angajata într-o conferinţă de presă.
De asemenea, ea spune că după ce a fost verificat copacul căzut peste femeie, s-a depistat că acesta nu era putred.
Amintim, că recent şeful filialei Spaţii Verzi din sectorul Buiucani a fost reţinut fiind bănuit de neglijenţă în serviciu. Asta după ce o femeie a fost strivită, pe 14 iunie, de un copac pe strada Vasile Lupu. Ca urmare procurorii aupornit o cauză penală pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu.