Funcționarii din cadrul Primăriei Chișinău au început a fi tot mai des vizați de către organele de anchetă. Acest lucru a fost afirmat astăzi de către primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, informează Politik.md.
Potrivit edilului, organele de anchetă în ultima perioadă au început să-i deschidă mai multe dosare. „Inițial despre mine se vehicula informați că aș avea 36 de dosare, după asta numărul lor a crescut”, a menționat Dorin Chirtoacă.
De asemenea, el a afirmat că în prezent șeful regiei Exdrupo, Efim Cheptănari, se află în arest la domiciliu, șeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii a Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi, este chemat aproape de fiecare 2 zile să dea explicații oamenilor legii.
Acest lucru, edilul îl consideră drept o presiune pe autoritatea locală și a menționat că va insista pe fiecare dosar să se afle adevărul. „Pe mine nu mă controlează cineva, atâta timp cât există lege. Însă când este vizat cineva concret de la primărie în dosar, voi merge până în pânzele albe și dacă se va demonstra nevinovăția omului, atunci se va vedea cine trage hățurile”, a ironizat Dorin Chirtoacă.
În acest sens, primarul este convins că urmează să aibă loc demisii și că acestea sunt inevitabile din moment ce se va demonstra vinovăția unui funcționar. În același timp, primarul a spus că va verifica personal fiecare subaltern, ca să se convingă că acela nu este implicat în vreo schemă de corupție.
Amintim că directorul Ex-Drupo a fost plasat în arest, după ce a fost acuzat de delapidare a peste 700 de mii de lei în cadrul unor lucrări efectuate în curţile de bloc. De cealaltă parte, funcţionarul a negat toate acuzaţiile.
De asemenea, anterior CNI a verificat averea și declarația de conflict de interese ale lui Igor Gamreţchi, controlând dacă a fost în conflict de interese în cazul licitaţiei privind lucrările pentru reabilitarea străzii Alecu Russo din Chişinău.