În acest context ambasadorul Turciei în R. Moldova, Ahmet Ferit Ulker la Chişinău, s-a întâlnit astăzi, 19 decembrie, cu prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat.
Prim-ministrul l-a felicitat pe Ahmet Ferit Ulker cu ocazia decernării „Ordinului de Onoare”, menţionînd că această distincţie este pe deplin meritată pentru contribuţia personală la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie şi colaborare moldo-turce.
„Am reuşit să punem baza unei colaborări bune care urmează a fi fortificată şi dezvoltată în continuare”, a declarat Vlad Filat.
Premierul a pledat pentru impulsionarea relaţiilor moldo-turce în domeniul comercial-economic şi investiţional, menţionînd în context importanţa relansării activităţii Comisiei interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică, comercială şi tehnico-ştiinţifică.
La rîndul său, ambasadorul Ahmet Ferit Ulker a apreciat pozitiv schimbările care au loc în Republica Moldova, referindu-se în mod special la promovarea valorilor democratice şi a libertăţii în toate sferele. Totodată, el a remarcat faptul că în Republica Moldova tînăra generaţie este foarte activă, iar aceasta inspiră optimism pentru viitorul ţării. Diplomatul s-a arătat încrezător că Moldova va depăşi toate problemele politice şi va continua calea integrării europene.
“Moldova are un viitor strălucit, iar problemele care mai există vor fi soluţionate neapărat”, a declarat diplomatul turc.
Diplomatul a fost onorat în cadrul mai multor întâlniri oficiale de mulțumire pentru aportul adus țării noastre. Printre cei recunoscători lui sunt fostul președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin și bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal.
De menționat, că Ambasadorul Ahmet Ferit Ülker lucrează în cadrul misiunii dimplomatice externe timp de 37 de ani. Acesta a fost numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Turciei în Rep. Moldova din 8 mai 2008.