În cadrul întîlnirii a fost efectuată o prezentare detaliată a priorităţilor MTIC în perioada următoare.
Ambasadorul a apreciat pozitiv planurile ministerului. Oficialul american şi-a exprimat disponibilitatea şi dorinţa de a colabora cu MTIC, accentuând că tehnologiile informaţionale prezintă pentru el un subiect de mare interes şi atractivitate. În acest context E.S. Asif J. Chaudhry a precizat că poate contribui la atragerea investitorilor străini în sectorul TIC, precum şi la delegarea unui consultant din SUA în domeniile prioritare pentru sectorul TIC din Moldova.
Alexandru Oleinic a adus mulţumiri ambasadorului pentru vizita efectuată la minister şi pentru deschiderea spre colaborare. Oleinic a subliniat că echipa din cadrul ministerului este pregătită şi intenţionată să implementeze proiecte concrete în domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, astfel încît Moldova să devină un model pentru ţările din regiune. “Avem un obiectiv clar – sectorul TIC să devină motorul creşterii economice şi vom depune toate eforturile pentru al realiza”, a concluzionat ministrul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE