Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) îndeamnă Republica Moldova să pună capăt justiţiei selective, să elimine corupţia şi să sporească transparenţa în sistemul judiciar pentru a asigura un viitor european luminos. Declaraţia se conţine într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ambasadei.
„Instituțiile puternice și independente ale sectorului justiției sunt esențiale pentru protejarea statului de drept, menținerea încrederii cetățenilor și atragerea investițiilor”, se menționează în mesaj.
În același mesaj se precizează că Ambasada SUA a oferit sprijin extensiv sectorului justiției din Moldova pentru a facilita integrarea europeană, care include și vizita în luna mai a doi judecători federali din SUA pentru a discuta cu judecătorii din Moldova despre etica judiciară și raționamentul juridic. „Îndemnăm Moldova să pună capăt justiţiei selective, să elimine corupţia şi să sporească transparenţa în sistemul judiciar pentru a asigura un viitor european luminos”, se mai spune în mesajul Ambasadei SUA. |