Reprezentanții ambasadei SUA la Chișinău au venit cu un mesaj public privind agenda Parlamentului, în special în ceea ce privește noua Lege cu privire la Procuratură, informează Politik.md.
 
„Pe agenda Parlamentului din noua sesiune se află subiecte foarte importante – de notat Legea privind reforma Procuraturii Generale și Legea privind crearea Centrului Național de Integritate. Noi așteptăm cu nerăbdare progresele înregistrate în privința acestor legi importante, în formatul sprijinit pe larg de către societatea civilă și de către experții internaționali”, se menționează în mesaj.
Amintim, că cele două proiecte de legi sus-menționate se regăsesc pe agenda de lucru pentru viitoarele ședințe ale Parlamentului. Totodată, unele din ele au suferit și câteva modificări, după ce deputații au inclus mai multe amendamente pentru aprobarea în lectura II-a. Una din amendamente prevede că după ce va fi creată o subdiviziune – Procuratura pentru combaterea crimei organizate, aceasta să se ocupe de mai multe cauze și nu doar de cele specifice denumirii.
Un alt amendament ține de lichidarea procuraturilor de sector și crearea uneia singure – procuratura Chișinău. Reprezentanții societății civile precum și deputații din opoziție au criticat aceste amendamente, pentru faptul că ar schimba esența de reformă în Procuratură. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE