Alianța Anticorupție solicită autorităților demararea de urgență a negocierilor partidelor politice, în vederea creării unei majorități stabile pro-europene în Parlament, dar și transparentizarea acestora. În acest sens, organizația a lansat un apel public în adresa Parlamentului, Guvernului, Președinției și partidelor de la guvernare, comunică Politik.md.
Reprezentanții societății civile mai cer politicienilor să plaseze în prim-plan interesele de stat, asupra intereselor înguste de partid, să nu partajeze principalele fuuncții în stat pe criterii politice în favoarea criteriilor profesioniste și cu reputație consacrată, dar și să înainteze la funcția de premier cel puțin trei candidaturi.
Totodată, autoritățile sunt somate să nu tergiverseze investirea unui Guvern plenipotențiar, integru și cu mandat clar în promovarea reformelor asumate față de societate și partenerii de dezvoltare din exterior.
Alianța Anticorupție consideră inadmisibilă accederea în funcțiile de demnitate publică a persoanelor compromise pentru neprofesionalism, lipsă de performanță, cu invocate fapte de corupție și conexe, lipsite de integritate, sau persoane puse sub monitorizări și investigații pentru fraudă din partea autorităților naționale și internaționale”, se menționează în scrisoarea deschisă.
Alianța Anticorupție este exponent al societății civile, constituită din peste 20 ONG-uri ce militează pentru respectarea integrității în serviciul public, a prevenirii, diminuării și eradicării corupției în sectorul public și privat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE