Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, este convins că reforma în justiție a eșuat în R. Moldova și asta pentru că cei de la guvernare nu și-au dorit de facto să o reformeze.
„Mai avem câteva luni până în 2016, când se va încheia implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 şi ne vom convinge că, în afară de legislație mutilată, bani cheltuiți aiurea pentru sute de studii absolut inutile, nu ne vom alege mai cu nimic. Justiția nu va fi în 2016 mai independentă, iar actul de justiție nu va fi mai calitativ.
Dacă ar fi să ne referim la procedurile de numire a judecătorilor, nici acestea, în mod cert, nu vor fi mai transparente. Despre corupție nici nu mai are rost să discutăm. Din păcate, sub aplauzele triumfaliste ale unor ONG-uri justiţiar-populiste, de fapt, au fost pierduţi în van cinci ani de zile şi aruncate în vânt milioane de euro din fondurile europene”, a declarat Alexandru Tănase în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.
Președintele Curții Constituționale mai amintește și de alte strategii adoptate în mai multe domenii, deși nici una nu a fost implementată adecvat. „Pentru reformarea justiției este nevoie de altceva, este nevoie de voință - voință politică mai întâi - și viziuni, dar nu de strategii. Această abordare este valabilă și pentru reformarea altor domenii care sunt capabile să opună rezistență la schimbare.
Justiția este anume acest caz. Nu este vorba doar despre o rezistență instituțională din justiție, mai degrabă, este vorba despre o capacitate extrem de abilă de a face lobby a justiției în mediul politic și de un interes aparte al politicului pentru zona justiției. Prin urmare, dacă întinzi o reformă pe cinci ani, în mod sigur, ea va fi torpilată, iar sistemul între timp se va adapta, astfel încât să nu să se schimbe nimic. Este exact ceea ce s-a întâmplat cu reforma justiției în Republica Moldova. Reformele judiciare de succes sunt cele cardinale și rapide, echivalentul terapiilor de şoc în economie.”, a mai spus Alexandru Tănase.
Magistratul a adăugat că este posibil să urmeze elaborarea unei noi strategii, deși nu are prea mari speranțe față de aceasta. „ Exact ca la Caragiale, „schimbare să fie, dar să nu să se schimbe nimic!” ”, a făcut referință Alexandru Tănase.
În calitate de soluție pentru problema reformei, președintele Curții Constituționale susține că nu mai poate fi reformat vechiul sistem, pentru că el nu funcționează, ci e necesar construirea unui nou sistem, care să facă dreptate și care să vină cu schimbări cardinale.