Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a avertizat că subiectul referitor la Vladimir Plahotniuc va influența alegerile parlamentare din toamnă „într-o manieră absolut inadmisibilă”, iar acest fapt riscă să deturneze campania electorală de la subiectele cu adevărat importante pentru cetățeni, notează cotidianul.md
„Noi riscăm să estompăm toate subiectele de campanie, să discutăm niște aberații, ce declarații au făcut, cum au făcut, niște chestii ce țin de teorii conspiraționiste care nu știi cât realism au în ele. Eu nu aș vrea să avem o situație în care noi, toată perioada electorală, două luni de zile, să discutăm despre Plahotniuc și ceea ce a fost cu 30 de ani în urmă”, a declarat Tănase la Vocea Basarabiei
Tănase a precizat că subiectele legate de Plahotniuc și Șor sunt importante, însă au o vechime de aproape două decenii, iar readucerea lor în prim-plan riscă să afecteze negativ campania electorală.
„Să nu mai avem obsesia sau, cum să zic eu, dominantă discuția despre Plahotniuc, Șor, Platon și așa mai departe. Sunt subiecte importante, dar ele s-au produs cu 20 de ani în urmă, cu 15 de ani în urmă. Sunt organe de urmărire penală la care trebuie să se ocupe și se ocupă de dânșii indiferent de faptul dacă vorbim sau nu, dar agenda publică trebuie să fie cuplată la fapte reale. Pe mine nu mă interesează ce politicieni l-au vizitat pe Plahotniuc în Grecia. Vă spun sincer, nici nu citesc chestiile astea, nici nu mă interesează, nici nu-mi deschid nicio perspectivă, nimic nou”, a menționat Tănase.
Astfel, Tănase a atras atenția asupra unor subiecte esențiale care ar trebui să domine dezbaterea publică: autonomia găgăuză, dosarul transnistrean, scindarea geopolitică a societății, reconstrucția relațiilor cu Ucraina post-război și poziționarea Moldovei în raport cu Rusia.
„Există presa de investigație care, sigur, își face datoria. Dar eu cred că marea parte a opiniei publice trebuie să fie concentrată pe subiectele de țară care ne interesează pe noi. Ce facem noi cu autonomia Găgăuzia? Avem nevoie de o discuție și o înțelegere clară. Vor fi vreo 20 de partide înscrise în competiție. Eu aș vrea să știu fiecare partid cum vede chestia asta. Eu vreau să înțeleg ce facem noi cu dosarul transnistrean. Am ajuns la o situație pe care nu am avut-o în 30 de ani de zile, iată folosesc și eu sintagma asta, când, de fapt, mărul s-a răscopt. Da, mărul s-a răscopt. Noi suntem gata să-l prindem sau îl lăsăm să pice în poala altuia? Ce facem? Noi nu avem un răspuns la întrebarea asta din zona politicului, așa-i? Avem problema scindării sociale, anume principiul acesta geopolitic pro-Europa, pro-Rusia. Noi avem o idee, măcar, cum să apropiem taberele astea și cum să ajungem la un punct, ca, de fapt, noi întreaga societate să avem o viziune mai mult sau mai puțin coagulată asupra viitorului nostru?”, a evidențiat fostul președinte al Curții Constituționale.
În sensul celor de mai sus, Tănase a criticat din nou deturnarea agendei electorale de la problemele reale ale țării spre scandaluri vechi și inutile, care, în opinia sa, nu oferă soluții, ci doar iluzia unor acțiuni.
„Eu lista asta o pot continua încă vreo 10 minute. Și dacă în locul subiectelor acestea în campanie, eu o să trebuiască să ascult toată ziua cu cine s-a întâlnit Plahotniuc, cu Andronache sau cu Țuțu sau Muțu și care mai sunt pe acolo, eu, sincer să spun, nici nu mă mai uit la campanie, căci nu mă interesează. Este o chestiune care manipulează bine, creează o iluzie, că ‘wow, gata, l-am prins, l-am adus, l-am făcut, îl tăiem, îl spânzurăm’, dar a doua zi va fi aceeași situație, cu aceleași probleme despre care noi nu știm nimic și nu avem idee cum să le gestionăm. De pildă, cum ne construim noi relația cu Ucraina după război? Cum vom coabita cu Rusia? Sunt o serie de chestiuni fundamentale care la noi, efectiv, nu există în agendă”, a conchis Alexandru Tănase.


