Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, spune franc despre faptul că în R. Moldova este guvernată prin persoane interpuse, iar deciziile se iau în birouri de către un număr foarte mic de persoane. Potrivit președintelui înaltei Curți, în această situație nicio demisie a persoanelor cu funcții de stat nu vor avea efect, pentru că responsabilii de fapt stau în umbră.
„Republica Moldova este guvernată prin persoane interpuse. Adevărații decidenți sunt alții decât cei care dețin anumite funcții în stat. Această problemă nu poate fi rezolvată prin proteste, demisii şi, cu atât mai mult, prin măsuri represive. Este necesară o reformă structurală fundamentală de asemenea natură, încât nimeni să nu poată controla întreaga putere în stat.
Atâta timp cât într-un cabinet, unde încap trei-patru persoane, se va decide cine va fi şeful statului, mai apoi, în același cabinet, se va decide pe cine acest şef al statului va propune ca prim-ministru, şi tot așa mai jos, nici un protest, demisie sau arestări nu vor avea niciun efect. Este necesar de a modifica sistemul astfel încât să avem partide cu democrație internă, unde deciziile ar fi luate de organele de partid, dar nu pe culuare. Este necesar să avem un Parlament, unde deputații ar avea vocea lor, dar nu doar vociferează ce le spune şefu’. Doar asemenea reforme pot conduce la o altă calitate a guvernării, implicit şi la dispariția marii corupții”, a declarat Alexandru Tănase în cadrul unui interviu pentru Deutche-Welle Chișinău.
Din această cauză, mai spune președintele Curții Constituționale, apare și corupția în sistemul politic şi administrativ din ţară și reduce la zero ideea de separație a puterilor în stat. Înaltul demnitar s-a referit și la furtul miliardului, care a provocat o reacție dură în societate.
„În timp ce majoritatea populației o duce destul de greu, faptul că banca de stat a fost pur şi simplu jefuită de cei care trebuiau s-o administreze, nu putea să nu genereze o asemenea stare de spirit. Permanentele scandaluri de corupție din cadrul puterii, lipsa oricărui progres în reforma justiției, i-a făcut pe oameni să înțeleagă că ei sunt mințiți, că sub paravanul integrării europene, de fapt, au loc cu totul alte lucruri. De asta cred că asistăm mai degrabă la un protest împotriva minciunii instituționalizate”, a mai spus Alexandru Tănase.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE