Liderul Partidului Popular din R. Moldova, Alexandru Oleinic, vine cu o propunere în privința celor bănuiți de jaful celor trei bănci: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Politicianul susține că cei, care au jefuit poporul Moldovei prin intermediul celor trei bănci – trebuie să fie scoși în afara legii.
„Anume ei, politicienii și partidele pe care le reprezintă - sunt vinovați de situația la care s-a ajuns - prin politizarea instituțiilor statului, prin partajările de funcții pe criterii politice, prin falsificarea alegerilor parlamentare și locale, prin coruperea alegătorului și prin interpretarea legilor în interesul de a se menține la putere cu orice preț. Lipsa de integritate morală, cinizm și minciună - acestea sunt metodele aflării la putere acelora, care au furat poporul său la toate nivelele: deputați, miniștri, primari, consilieri, funcționari. Și absolut  nimeni nu s-a întrebat - de unde vin zeci și sutele de milioane de euro cheltuiți în campaniile electorale?
Anume ei, reprezentanții partidelor de la guvernare trebuie să conștientizeze că votul cetățenilor pentru un partid sau altul a fost doar un credit de încredere, iar încrederea se obține prin ceea ce faci pentru poporul tău, prin respect și responsabilitate față de tot ce se încadrează în noțiunea de stat. Nu prin manipularea opiniei publice doar pentru a accede la putere și a realiza interesele înguste de partid și de grup din contul statului și ale cetățenilor, dar prin integritate morală și devotament”, susține Alexandru Oleinic.
În acest sens, liderul Partidului Popular afirmă că imaginea țării și încrederea cetățenilor în stat pot fi redobândite prin „victoria legii”.
„Îmi exprim ferma  convingere că toți cei care au comis și au fost complici la furtul miliardului de euro de la bănci, la furtul altor miliarde de lei prin intermediul întreprinderilor de stat, la furtul de sute de  milioane prin intermediul politicilor tarifare la energia electrică și gaze naturale, vor fi trași la răspundere. Iar partidele ale căror reprezentanți au contribuit la furturile acestea - trebuie scoase în afara legii, pentru a oferi o lecție de moralitate întregii clase politice din țara noastră și a readuce Republica Moldova în cadrul legal, pe calea modernizării și dezvoltării sale”, a conchis Alexandru Oleinic.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE