Liderul PPRM a explicat că problema creșterii remitențelor și impactul lor asupra economiei Republicii Moldova este cel mai des abordată din temele actuale,atît în documentele de politici aprobate de Guvern, cît și în rapoartele și studiile experților internaționali și naționali. Însă, pînă la moment așa și nu s-a reușit de a identifica măsurile de atragere a remitenților în circuitul economic al țării noastre.
„În această ordine de idei și, luînd în calcul legătura dintre volumul remitențelor și depozite, - în opinia mea, cea mai eficientă măsură de atragere a remitențelor în circuitul economic al Republicii Moldova - ar fi majorarea plafonului de garantare a depozitelor, care la moment este stabilit în sumă de 6000 lei moldoveneşti pînă la 20 mii de EURO, suma minimă pentru inițierea unei afaceri (în România spre exemplu acest plafon este de 100 de mii).Anume o astfel de garanție din partea statului va contribui la formarea încrederii în perspectivele Republicii Moldova și-i va stimula pe emigranții moldoveni să investească economiile lor în țara lor”, susține Alexandru Oleinic.
Conform datelor unui studiu în domeniu, în perioada 2000-2012, volumul net al remitențelor a crescut de peste 9 ori de la 178 - la 1699 milioane USD. Totodată, circa 40%din volumul remitențelor sunt transferate în Republica Moldova pe căi neformale, fapt ce ne denotă că volumul total al veniturilor obținute de emigrați este cu mult mai mare decît volumul remitențelor care intră în Republica Moldova.
Cifrele invocate ne confirmă faptul despre rolul extrem de important al emigranților în evoluția economică a Republicii Moldova, deoarece veniturile remise acasă, deși sunt utilizate în mare parte la consum, mai sunt investite în afaceri productive, în imobil, în capitalul uman – toate acestea contribuind la diminuarea ratei sărăciei familiilor lor.
Începînd cu anul 2006, s-a conturat o legătură semnificativă între creșterea remitențelor și creșterea depozitelor bancare.Creșterea remitențelor,în medie cu 10%, a contribuit la o creștere cu circa 11% a depozitelor persoanelor fizice.
„Astfel, constatăm că veniturile remise de emigranți au un impact major asupra stării social-economice din țară – atît în plan pozitiv, cît și negativ. În plan pozitiv,după cum am mai menționat, contribuie la reducerea sărăciei, la educarea unei culturi financiare avansate și la dezvoltarea sistemului bancar. Totodată, veniturile emigranților mai contribuie și la creșterea inflației și la majorarea costului factorului de muncă”, menționează Alexandru Oleinic.
Constatările enumerate, de rînd cu intenția a circa 70 la sută din emigranți de a se întoarce acasă, ne impune adoptarea de urgență a unor programe pentru: atragerea remitențelor în circuitul economico-social al Republicii Moldova, identificarea unor măsuri mai atractive de aplicare a transferurilor rapide și dezvoltarea sistemelor de deservire bancară la distanță. În scopul menținerii interesului emigranților față de evoluția țării noastre, Guvernul ar trebui să intensifice procesul de informare a emigranților despre oportunitățile de business din Republica Moldova, să promoveze cheltuirea remitențelor în economia oficială, să diversifice produsele de creditare pentru emigranți și multe alte instrumente.