Candidatul la funcția de ministru al Sănătății, Alexandru Hasnaș, afirmă că propunerea de a prelua portofoliul a venit din partea premierului desemnat, Vasile Tofan, în urma unor discuții despre provocările cu care se confruntă sistemul medical din Republica Moldova.

Hasnaș a declarat că oferta a fost una neașteptată și a apărut în contextul analizării problemelor din domeniul sănătății.

„Propunerea a venit destul de spontan. Am purtat discuții despre sistemul de sănătate, despre provocările și obstacolele existente, iar ulterior domnul Tofan mi-a făcut această propunere”, a spus candidatul.

Referindu-se la prioritățile pe care le-ar avea în cazul în care va fi numit în funcție, Alexandru Hasnaș a precizat că, înainte de a anunța reforme sau măsuri concrete, își dorește să consulte atât cetățenii, cât și angajații din sistemul medical.

„Nu aș vrea să vorbesc acum despre strategii sau schimbări radicale. Mai întâi vreau să aud vocea cetățenilor și a profesioniștilor din sistem, să înțeleg unde sunt problemele și unde oamenii simt că sistemul nu îi ascultă sau îi dezamăgește. Abia după aceea putem lua decizii împreună”, a declarat acesta.

Întrebat despre discuțiile privind modificarea cotei TVA la medicamente, subiect criticat anterior de fostul ministru al Sănătății, Ala Nemerenco, Hasnaș a spus că majorarea TVA nu ar aduce beneficii în condițiile actuale.

Potrivit lui, autoritățile au analizat posibilitatea menținerii cotei reduse de 8% sau chiar eliminarea temporară a TVA pentru medicamente, până la identificarea unui mecanism care să asigure sprijin direct persoanelor vulnerabile. El a precizat că varianta revenirii la o cotă de 20% a fost doar un proiect aflat în faza de discuții și nu o decizie adoptată.

Un alt subiect abordat a fost combaterea corupției din sistemul medical. Alexandru Hasnaș consideră că una dintre cauzele fenomenului este organizarea fragmentată a sistemului de sănătate, care favorizează apariția plăților informale.

În opinia sa, reducerea corupției presupune reguli clare privind accesul pacienților la servicii medicale, trasee medicale bine definite și o informare mai bună a cetățenilor despre drepturile pe care le au.

„Oamenii trebuie să știe exact ce servicii li se cuvin și care sunt drepturile lor. Informarea pacienților este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a corupției și de creștere a calității serviciilor medicale”, a subliniat candidatul la funcția de ministru al Sănătății.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE