Guvernul SUA consideră că modul în care s-au desfăşurat alegerile legislative de duminică în Ucraina a însemnat un pas înapoi în dezvoltarea democratică a ţării, subscriind în acest fel concluziei Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa /OSCE/, care a denunţat luni un recul al democraţiei în fosta republică sovietică, transmit AP şi Interfax-Ukraina.
“Împărtăşim preocupările exprimate anterior în raportul preliminar al misiunilor de observatori ai OSCE, APCE, Parlamentului European, Adunării Parlamentare a NATO etc”, se menţionează într-un comunicat al Departamentului de Stat, emis luni seara la Washington.
În special, diplomaţia americană taxează utilizarea “resurselor statului în favoarea candidaţilor partidului de guvernământ /Partidul Regiunilor/, interferenţe în accesul candidaţilor la mass-media şi hărţuirea candidaţilor formaţiunilor de opoziţie”.
Cu toate că ziua alegerilor în Ucraina a decurs paşnic, în prezenţa unui număr mare de observatori naţionali şi internaţionali, Departamentului de Stat a exprimat îngrijorări în legătură cu suspiciunile de fraudă şi falsificări în timpul procesului electoral, precum şi în timpul numărării voturilor.
De asemenea, diplomaţia americană atrage atenţia în declaraţia sa şi asupra discrepanţelor între rezultatele preliminare ale Comisiei Electorale Centrale şi numărarea paralelă a voturilor.
Cu această ocazie, Departamentul de Stat şi-a reiterat din nou îngrijorarea în legătură cu justiţia selectivă a Kievului în raport cu liderii opoziţiei ucrainene, nominalizând-o pe fosta şefă a executivului ucrainean Iulia Timoşenko, care a fost împiedicată să participe la alegeri, întrucât legislaţia în vigoare nu permite persoanelor aflate în închisoare să candideze. Timoşenko ispăşeşte în prezent o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în aşa-numită afacere a gazelor cu Rusia din iarna anului 2009, în urma unui proces considerat motivat de interese politice.
După numărarea a 86,82% din voturi, Partidul Regiunilor, al preşedintelui Viktor Ianukovici, conduce cu 31,85% din sufragii, fiind urmat de alianţa de opoziţie coalizată în jurul formaţiunii Iuliei Timoşenko “Batkivşcina”, cu 24,20% din voturi. Urmează comuniştii, care au acumulat 13,89% de voturi, “UDAR” /Alianţa democratică ucraineană pentru reforme/ a fraţilor boxeri Klitschko, cu 13,46%, şi partidul naţionalist “Svoboda”, cu 9,60% din sufragii. Astfel, pragul minim de 5% a fost depăşit la nivel naţional doar de cinci partide, care vor intra în viitorul parlament unicameral ucrainean (Rada Supremă).