Alegerea președintelui R. Moldova a eșuat. Parlamentul nu a reuşit marţi, 10 noiembrie în cadrul ședinței speciale să aleagă şeful statului.
În urma votării, Marian Lupu, unicul candidat înscris  la funcţia de preşedinte a acumulat 53 de voturi din partea AIE, voturi care nu îi permit să fie ales în calitate de şef al statului. Pentru Lupu au votat 53 de deputați din cadrul AIE din cei 101 de parlamentari.
În timp ce deputații alegeau președintele, Partidul Comuniștilor care trebuie să cedeze 8 voturi se aflau într-o sală de ședințe.
Marian Lupu a spus că ”noi vom continua dialogul cu PCRM pentru că la funcția de șef al statului va rămâne oricum aceeași candidatură. Această situați poate duce la un șir de consecințe pe plan politic, economic și social. Instabilitate politică, aprofundarea crizei politice din țară. Este o lecție care trebuie însușită de noi toți, pentru că suntem afectați de o criză economică profundă. Dacă nu se va alege președintele nici în scrutinul repetat toate celelalte ramuri ale puterii intră într-un statut de provizorat”.
Mihai Ghimpu, președintele Parlamentului asigură cetățenii că  ”R. Moldova va avea președinte, care va fi Marian Lupu”.
Ion Pleșca, președintele Comisiei speciale de desfășurare a alegerilor pentru funcția de președinte a anunțat rezultatele finale ”în urma votării președintelui RM au fost acumulate 53 de buletine de vot, astfel am constatat că M. Lupu a primit 53 de voturi, ce constituie un număr mai mic de 3/5 din numărul de deputați și nu e ales în funcția de președinte”.
AIE dispune de 53 de mandate, din 61 necesare pentru alegerea preşedintelui. În caz că preşedintele nu este ales din primul tur sunt organizate alegeri repetate în decurs de 30 de zile.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE