Doi tineri din Taraclia au fost condamnaţi la 19 şi respectiv 20 de ani de închisoare pentru omor intenţionat, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit procurorilor, la începutul anului 2010, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii au mers acasă la vecinul unuia dintre aceştia. După un schimb de replici, vecinul a fost înjunghiat mortal.
Procurorii menţionează că ambii făptaşi au mai fost anterior condamnaţi.
Un alt caz de omor săvârşit în 2009, a fost investigat de procurorii din Floreşti.
Potrivit acestora, doi tineri de 18 şi 17 ani, fiind în stare de ebrietate, fără motive l-au acostat pe un consătean care-şi lumina drumul cu o brichetă.
Agresorii au luat la pumni bărbatul care mergea la serviciu, până ultimul a decedat în urma leziunilor grave cauzate.
Tânărul de 18 ani a fost condamnat la 16 ani de închisoare, iar amicul său care era minor la momentul săvârşirii infracţiunii a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
Procuratura generală informează că sentinţele sunt cu drept de atac conform prevederilor legale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE