Voronin a rostit un discurs de adio, lacrimogen şi plin de reproşuri la adresa moldovenilor. N-a spus nimic nou, nimic emoţionant. Sentimental, dar şi ranchiunos, el s-a plâns pe faptul că munca-i de opt ani nu a fost apreciată după măsură. El a vrut să demonstreze că trebuie să regretăm plecarea lui, s-a căznit să ne stoarcă lacrimi, să ne provoace bocete de jale - “Cui ne laşi pe noi, stăpâne?…”, dar nu a reuşit decât să ne plictisească. 
Măcar acum, la despărţire, el să ne fi vorbit nu ca un lider de partid comunist, nu ca un concurent electoral, ci ca un om de stat, ca un fost conducător care îşi poate permite să spună mai mult decât atunci când era în funcţie. În loc de un politician împovărat de experienţă, trecut prin “ciurul şi dârmonul” a opt ani de guvernare, într-o perioadă de zguduiri şi încleştări geostrategice, în faţa telespectatorilor a apărut o ruină politică, un jalnic cerşetor de voturi, un carierist incurabil, dependent de cifre ca alcoolicul de băutură. Evident, el a citat doar cifrele care i-au convenit.
Din păcate, pe parcursul a 8 ani de zile, Voronin s-a preocupat mai mult de cifre şi mai puţin de realitate, mai mult de aparenţe şi mai puţin de esenţe. Şi asta în toate domeniile, nu numai în cele privind instituţiile democratice, televiziunea publică, justiţia independentă… De aceea, avem instituţii democratice, dar nu avem democraţie, avem televiziune publică, dar nu şi acces la ea. De aceea, avem creştere a PIB-ului, dar nu şi economie, avem creştere a investiţiilor, dar nu şi drumuri, industrie, agricultură. Am devenit o „republică” de importatori şi consumatori, lipsind producătorii. „Deşi investiţiile sunt în creştere, performanţele impresionante de creştere economică ale RM rămân încă a fi determinate în mare măsură de consum, motorul principal fiind remitenţele muncitorilor de peste hotare”, se spune în acelaşi raport al Băncii Mondiale. „Peste 25 la sută din populaţia economic activă a părăsit ţara în căutarea unor oportunităţi economice mai bune peste hotare, scrie un raport al Băncii Mondiale. O parte considerabilă a acestor migranţi o constituie tinerii, persoanele cu studii superioare şi muncitorii calificaţi”, dar despre ei tace Voronin.
El putea lua exemplu de la “prietenul” său Dmitri Medvedev, preşedintele Federaţiei Ruse, care s-a adresat ruşilor cu un mesaj privind viitorul Rusiei. Dar ex-preşedintele moldovean n-a reuşit să se ridice la înălţimea unui asemenea moment crucial, să se situeze în afara luptelor politice curente.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE