Vladimir Putin ar fi aterizat la Roma luni după-amiaza pentru o scurta vizită, în centrul căreia stă cina cu fostul premier italian Silvio Berlusconi, condamnat definitiv la patru ani de închisoare, în urmă cu doar câteva zile, în dosarul de evaziune fiscală Mediaset, relatează La Stampa.
Informația a fost însă imediat infirmată de Ambasada Federației Ruse la Roma. ’’În legătură cu informația difuzată astăzi, ambasada rusă dezminte sosirea la Roma a președintelui Vladimir Putin, dar confirmă sosirea miniștrilor de Externe și al Apărării, Lavrov și Șoigu, care mâine vor participa la o întâlnire bilaterală italo-rusă’’, se arată în precizarea Ambasadei Rusiei.
Cotidianul torinez a speculat că întrevederea ce ar fi urmat să aibă loc între Berlusconi și Putin s-ar fi concentrat pe condamnarea fostului premier italian și problemele sale cu justiția. Presa italiană care a preluat informația a apreciat că o asemenea vizită a lui Putin ar fi un afront adus justiției italiene și ar putea contribui la o tulburare si mai mare pe scena politică italiană, unde retragerea de la guvernare a partidului lui Berlusconi ar duce la căderea guvernului Enrico Letta.
Foarte buni prieteni, dupa cum au arătat-o public de fiecare dată, dar după cum au dezvăluit și telegramele diplomației SUA publicate de WikiLeaks, Berlusconi și Putin s-au întâlnit ultima data pe 14 iulie, când fostul premier italian, acum senator, a fost oaspetele lui Putin, la Soci, in cadrul unei vizite particulare.