Potrivit MAI, în luna noiembrie, o persoană, în vârstă de aproximativ 30 ani, originară şi domiciliată în municipiul Chişinău, anterior judecată pentru mai multe infracțiuni grave, organiza un grup criminal din 4 persoane, pentru a comite atacuri tâlhăreşti.
Astfel, la 21 decembrie, în jurul orei 1.00, bărbații cu cagule pe cap, mănuși și înarmaţi cu cuţite şi pistoale-mulaj, au pătruns în gospodăria unui antreprenor din satul Rudi, raionul Soroca. Aceștia au deconectat lumina şi forțând uşa de la intrare, au pătruns în casă unde imediat au fost reţinuţi de poliţie.
În urma percheziţiei corporale, asupra celor patru s-au depistat: cagule, mănuşi, două cuţite, două pistoale-mulaj cu dimensiuni reale, bandă adezivă pentru imobilizarea victimelor.
În prezent, suspecții sunt cercetați pena și lse află în arest preventiv, pe un termen de 30 de zile. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni, riscă să facă de la 6 la 10 ani de închisoare.