Recent, a fost reținut un bărbat fiind suspectat de afaceri internaționale cu droguri. Este vorba despre un locuitor al satului Nicoreni, raionul Drochia, în vârstă de 40 de ani.
Potrivit MAI, suspectul s-a dovedit a fi anterior judecat pentru multiple fărădelegi săvârșite atât în Republica Moldova, cât și în țările CSI.
În momentul reținerii, a fost efectuată și o perchezițe de specialitate la domiciliul bărbatului. De aici forțele de ordine au ridicat un sac din polietilenă cu masă vegetală mărunțită, asemănătoare cu marijuana, pistol de gaz, de model nestabilit, un pachet cu semințe de cânepă. Potrivit informațiilor polițienești, suspectul era responsabil de cultivarea și pregătirea drogurilor iar prin intermediul altor persoane le comercializa și exporta în Rusia.
În prezent, acesta este cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 până la 7 ani.
Cazul este cercetat în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.