Guvernul a aprobat Acordul privind micul trafic de frontieră în ședința de miercuri, 18 noiembrie. Ministrul de Externe, Iurie Leancă a menționat că potrivit acordului, cetățenii care încalcă prevederile Convenției, ar putea rămâne fără permisul special.
Permisul special este eliberat gratuit de către Consulatul României, pe un termen de valabilitate de la 2 la 5 ani. Astfel, peste 1,2 mln cetăţeni moldoveni se vor bucura de un regim simplificat de trecere a frontierei cu România. Persoanele care au permise vor intra în România pe o distanță de 50 de km.
Menționăm că Acordul privind micul trafic la frontieră a fost semnat vineri, 13 noiembrie, de către prim-ministrul R. Moldova, Vlad Filat şi prim-ministrul în exerciţiu al României, Emil Boc.  
De asemenea, pe ordinea de zi a fost inclusă și remanieri de cadre care au fost amânate pentru ședința de mâine, începând cu ora 11:00.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE