China și India au încheiat miercuri, la Beijing, un acord de cooperare militară menit să reducă riscurile unei agravări bruște a diferendului frontalier, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.
Acordul, semnat în prezența premierului indian Manmohan Singh și a omologului său chinez Li Keqiang, survine la câteva luni de la agravarea situației în regiunea himalayană asupra căreia cele două puteri asiatice își dispută suveranitatea. Acest compromis va 'ajuta la menținerea păcii, a liniștii și a stabilității în zonele noastre de graniță', a apreciat Li Keqiang.
Acordul va include în special măsuri pentru a ameliora comunicarea între cele două armate, chineză și indiană, pentru a evita o criză similară celei ce a provocat presupusa incursiune a trupelor chineze la 15 aprilie într-o zonă îndepărtată din Himalaya și care este revendicată de India.
De un sfert de secol, problema graniței dintre China și India a făcut obiectul a numeroase serii de negocieri și tensiunile rămân frecvente de-a lungul frontierei comune a celor două state.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE