Salvatorii au fost alertați pentru a interveni în apropiere de satul Corlăteni, raionul Rîşcani, în urma unui accident de circulație, cu implicarea unui automobil de marca ЛУАЗ. Un bărbat a fost scos de salvatori dintre fiare, informează Politik.md.
Din primele informaţii se cunoştea că în automobil se află o persoană blocată. Cel care a chemat în ajutor echipele de salvare, a fost pasagerul mașinii. La fața locului au fost îndreptate două echipaje ale salvatorilor, dintre care și unechipaj SMURD.
Intervenţia salvatorilor a fost dificilă deoarece persoana încarcerată se afla într-o zonă greu accesibilă, echipele de salvare având de parcurs trei kilometri de drum impracticabil. S-a stabilit că la locul incidentului se aflau doi bărbaţi care aveau nevoie urgent de primul ajutor medical.
Șoferul de 26 de ani a fost stabilizat și transportat la spital, fiind în stare gravă. Pasagerul, după ajutorul acordat de echipajul SMURD, a refuzat spitalizarea. După primele investigații, se cunoaște că mașina a derapat de pe stradă și s-a inversat.
Alte circumstanțe sunt investigate de către organele de drept.