Un tânăr de 16 ani din raionul Taraclia a fost reţinut la graniţa moldo-română în timp ce încerca să treaca illegal hotarul. Acesta a fugit de acasă, lăsând un bileţel familiei şi a pornit spre Europa. 

Pentru călătoria planificată avea pregătiţi bani, furaţi de la parinţi, lucruri personale şi produse alimentare. 

În momentul reţinerii de către grăniceri minorul nu avea asupra sa acte de identitate şi s-a prezentat drept cetăţean al Federaţiei Ruse, identificându-se cu numele altei persoane şi făcând mai multe declaraţii care se contraziceau între ele. 

În rezultatul investigaţiilor, grănicerii au reuşit să stabilească adevărata identitate a băiatului. Ei au aflat ca adolescentul a fugit de acasă în noaptea de 3 spre 4 august, lăsând un bileţel familiei în care-şi cerea iertare de la cei apropiaţi pentru pasul pe care urma să-l facă. 

Colaboratorii Serviciului Grăniceri au anunţat părinţii băiatului, care disperaţi  îl căutau în toate satele din apropiere.

Cercetările în acest caz vor continua la Comisariatul de poliţie din raionul Cahul, unde a fost transmis tânărul fugar.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE