Astronomii au identificat cea mai masivă gaură neagră stelară descoperită în Calea Lactee până acum. Gaura neagră a fost observată cu misiunea europeană Gaia, iar masa găurii negre, care este de 33 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Găurile negre stelare sunt formate în urma colapsului stelelor masive, iar cele identificate anterior în galaxia Calea Lactee au fost în medie de 10 ori mai masive decât Soarele. Chiar și a doua cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxia noastră, Cygnus X-1, ajunge la „doar” 21 de mase solare, astfel că cea mai recentă gaură neagră descoperită este excepțională.

Remarcabil mai este și faptul că această gaură neagră este extrem de aproape de noi, la doar 2.000 de ani-lumină depărtare de Pământ în constelația Vulturul astfel fiind a doua cea mai apropiată gaură neagră de planeta noastră.

Dacă vă întrebați care este diferența dintre găurile negre stelare și găurile negre supermasive, iată și răspunsul: găurile negre stelare au o masă de la 3 ori până la 50 de ori mai mare decât cea a Soarelui, iar găurile negre supermasive au o masă mai mare de 50.000 de ori decât cea a Soarelui și ajung de obicei la milioane și chiar miliarde de ori mai mult decât masa Soarelui, potrivit West Texas A&M University.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE