Cadavrul unui bărbat în vârstă de 54 de ani a fost depistat carbonizat la gunoiștea de lângă localitatea Pașcani, raionul Criuleni. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit duminică, 5 mai, chiar în ziua de Paști, într-un șopron improvizat de pe teritoriu.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale,pompierii au fost alertați în după amiaza zilei de duminică, pentru a stinge focul extins pe o suprafață de 100 m2. Incendiul a fost lichidat, iar inspectorii suparavegherii de stat a măsurilor contara incendiilor urmează să stabilească toate circumsatnțele și cauza producerii arderii. Celelalte intervenții ale pompierilor și salvatorilor au ținut de lichidarea focarelor de ardere, care nu au provocat prejudicii.
De menționat că în acest weekend, angajații DSE au fost solicitați în 19 intervenții, dintre care 4 incendii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE