„Nu te juca cu votul” este campania lansată de Poliția Națională, pentru a informa cetățenii despre riscurile și urmările corupției electorale. Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a relatat jurnaliștilor că forțele de ordine se concentrează atât pe investigarea și documentarea fenomenului, cât și pe prevenirea lui, notează realitatea.md

În cadrul campaniei, sloganul va fi imprimat pe mijloacele de transport ale Poliției. Cetățenii vor primi materiale printate, iar oamenii legii vor disemina mesajul inclusiv în rândul persoanelor vulnerabile, inclusiv prin intermediul serviciului de asistență socială.

„Materiale distributive, dar și alte produse de vizibilitate, vor fi distribuite foarte pe larg în rețelele magazinelor, farmaciilor. Și nu în ultimul rând o să încercăm să ajungem inclusiv prin intermediul direcțiilor de asistență socială la toate categoriile, inclusiv cele mai vulnerabile, ale cetățenilor.

Este un angajament de a fortifica eforturile de prevenire, astfel încât alegerile din toamnă să fie organizate într-o manieră liberă, democratică, neinfluențate de nimeni”, a explicat șefa MAI.

Conform ministrului, amenzile pentru vânzarea voturilor, dacă cetățenii sunt găsiți vinovați, ajung la 37.500 de lei.

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE