Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a confirmat, după ședința de astăzi a Guvernului, că cererea de extrădare a lui Vlad Plahotniuc a fost înaintată autorităților din Grecia abia pe 4 august 2025.

Potrivit acesteia, autoritățile elene sunt cele care vor decide, conform procedurii, următoarele etape.

„Persoana în cauză este reținută în baza mandatului de căutare. Ceea ce privește dosarul, noi am fost notificați să înțelegem care este etapa de examinare acestuia și în ce măsură aceasta va impacta procedura de extrădare. Autoritățile Republicii Moldova îndeplinesc atribuțiile conform procedurilor. Când vine vorba de o procedură de extrădare, aceasta are anumite rigori procesuale, pentru că nu poți să inițiezi o procedură fără documentele justificative, conformatorii, traducere și așa mai departe. Deci, se depune toată diligența necesară în acest sens ”, a spus ministrul Veronica Mihailov-Moraru.

Precizăm că în data de 1 august, printr-un mesaj transmis public prin intermediul avocaţilor său, Vladimir Plahotniuc a afirmat că guvernarea  ar încerca deliberat să împiedice revenirea sa în țară, cel puțin până la alegerile din septembrie.

"Spaima puterii de la Chișinău este atât de mare, încât autoritățile caută orice posibilitate să tergiverseze revenirea mea în Moldova și nu ezită să sfideze obraznic procedurile legale. Paradoxal, ei sunt singurii care se opun revenirii mele în țară", a spus el.

La rândul său, avocatul Lucian Rogac a declarat că Plahotniuc nu a refuzat niciodată extrădarea, contrar afirmațiilor apărute anterior în spațiul public. Potrivit lui Rogac, clientul său ar fi semnat personal toate documentele necesare pentru acceptarea extrădării către Republica Moldova în data de 25 iulie, iar acestea ar fi ajuns pe masa procurorilor eleni în data de 29 iulie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE