În urmă cu câteva minute a fost aprobat proiectul de lege privind data alegerilor prezidențiale. Astfel acestea vor fi organizate în data de 16 martie, la propunerea președintelui Parlamentului, Marian Lupu. Totodată, a fost aprobat și proiectul de lege privind Comisia specială pentru desfășurarea alegerilor  președintelui RM.
Din partea PL în calitate de membru al Comisiei speciale a fost înaitat, Valeriu Munteanu. Din partea PLDM au fost propuși deputații, Valeriu Streleţ şi Tudor Deliu. Iar din partea grupului parlamentar al socialiştilor – Veronica Abramciuc.
Amintim că pe 11 septembrie 2009, preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, şi-a anunţat demisia. Astfel Republica Moldova nu are un preşedinte de aproape 3 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE