Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, schimbă macazul și lasă să se înţeleagă că posibilitatea de a o susţine pe Veronica Bacalu la funcţia de șef al statului "a expirat" şi asta pentru că liderii AIE au dat dovadă de iresponsabilitate şi nu au avut o poziţie comună privind alegerea președintelui.
"Noi ne-am asumat anumite riscuri părăsind PCRM şi dorind să votăm preşedintele, însă liderii AIE au dat dovadă de iresponsabilitate şi continuă tot aşa. Devine din ce în ce mai evident că nu vor găsi consens asupra candidaturii. Noi ne pregătim de alegeri anticipate", a declarat Dodon pentru Publika.md
"Dacă liderii AIE vor veni cu o candidatură, noi suntem dispuşi s-o examinăm. Asta chiar dacă, acum, Bacalu ar putea fi susţinută şi de liberali”, a precizat socialistul.
Menționăm că, anterior, deputații socialişti au declarat că vor vota pentru candidatul Veronicăi Bacalu propusă de PLDM şi PD.