Liderul PCRM, Vladimir Voronin este de părere că în Alianţa de guvernare, jocul se face pe la spatele Liderului PL, Mihai Ghimpu. Mai mult, comunistul susţine că doar liberalul are o poziţie clară.
”Voi, jurnaliştii, sunteţi cu negru-alb. Noi avem o paletă mai largă. Ghimpu are pozitie, spre deosebire de ceilalţi. Jocul parcă se face la spatele lui Ghimpu. Până acum se discuta la o masă cu Ghimpu, acuma se joacă pe la spate, joacă în jurul lui Ghimpu”, a declarat liderul comunist luni, 27 februarie, în cadrul emisiunii “În Profunzime”.
În acelaşi context, Voronin şi-a expus opinia şi asupra celor doua candidaturi la fotoliu de preşedinte ce au trezit atâtea controverse.
”Pe doamna Bacalu nu prea o cunosc. Dar nu este un motiv să aducem acum un om care nu a fost 12 ani în ţară. Este moda aceasta din Baltice. Eu cât am fost preşedinte, ce, vă pare că am cunoscut chiar fiecare viceguvernator BNM?”, a precizat Voronin.
Cât despre Ion Ababii, comunistul a fost mai rezervat în comentarii.”De dl Ababii nu ne-a spus nimeni nimic. Acum prima dată aud”.
De menţionat că, anterior, comuniştii au declarat că vor discuta asupra unui candidat la şefia statului, doar după alegerile anticipate.