Țările UE au ajuns la un acord politic pentru regimul de sancțiuni propus de România la adresa celor care acționează împotriva R. Moldova: Este cel mai rapid proces de acest fel din istoria UE
Miniștrii de externe din țările UE au ajuns luni, la Luxemburg, la un acord politic privind crearea unui regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea Republicii Moldova și împotriva ordinii constituționale din această țară, a precizat șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, apreciind că acesta este “cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni din istoria Uniunii Europene”, notează caleaeuropeană.ro
Ministrul român de externe a participat uni alături de omologii săi europeni la reuniunea miniștrilor de externe din UE de la Luxemburg, pe a cărei agendă se află și situația din Republica Moldova, în raport cu care a fost luată și decizia înființării Misiunii de parteneriat a UE pentru R. Moldova.
Ministrul Bogdan Aurescu a salutat obținerea acordului politic pentru crearea unui regim de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova și a ordinii sale constituționale, inițiativă lansată de șeful diplomației române la CAE din 20 februarie.
România lucrează deja împreună cu autoritățile din Republica Moldova asupra primei liste de persoane care să fie sancționate în baza regimului de sancțiuni, care vor fi propuse după finalizarea ultimelor etape procedural-formale legate de regimul de sancțiuni.
“Prima decizie va fi acordul politic, la care sunt convins că se va ajunge astăzi, privind crearea unui nou regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea țării și împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova. Este o propunere pe care am făcut-o în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 20 februarie și sunt foarte bucuros că, într-o perioadă atât de scurtă de timp, a fost creat acest regim de sancțiuni. Cred că acesta este cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni din istoria Uniunii Europene”, a spus Aurescu, în cursul unor declarații de presă susținute înainte de începerea reuniunilor.
El a subliniat că acest regim de sancțiuni va fi un instrument foarte important pentru a spori rezistența și securitatea Republicii Moldova în contextul acțiunilor orchestrate de Rusia, cum ar fi demonstrațiile sau acțiunile subversive împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova.
“Este foarte important ca acest regim de sancțiuni să fie adoptat, pentru că orice măsură care este luată pentru a spori securitatea Republicii Moldova va fi și o măsură care va spori securitatea României și a cetățenilor săi”, a insistat ministrul de externe.
Aurescu a mai punctat că România și UE lucrează împreună cu autoritățile din Republica Moldova la primele listări după ce regimul de sancțiuni va fi adoptat.
“Aceste măsuri, care vor include interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru astfel de persoane sau pentru entitățile implicate în astfel de acțiuni destabilizatoare, vor reprezenta nu doar sancțiuni față de aceste persoane, ci și un factor de descurajare pentru alte astfel de acțiuni în viitor”, a detaliat el.


