Unul dintre cei doi polițiști de patrulare, care se aflau în automobilul Toyota, ce s-a izbnit într-un troleibuz de pe ruta Nr.5, la data de 2 Aprilie, pe strada Muncești, ar fi pierdut lupta pentru viață, susțin sursele PulsMedia.MD

Potrivit surselor ar fi vorba despre tânărul în vârstă de 33 de ani, din cadrul Direcției Patrulare „Centru” a Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP, care se afla la volanul automobilului.

Între timp, cel de-al doilea polițist care se afla în mașină, rămâne în continuare internat în spital în stare gravă. Informația a fost oferită pentru Realitatea.md de către purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene.

Amintim că cei doi polițiști se aflau în afara orelor de serviciu și se deplasau cu automobilul de marca Toyota când cel care se afla la volan, nu ar fi manifestat prudență în timpul conducerii, nu a adaptat regimul de viteză conform condițiilor meteorologice, și a pierdut controlul volanului, iar automobilul a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal în troleibuzul cu numărul de bord 2195, de pe ruta nr. 5.

În urma accidentului, cei doi polițști au fost descarcerați dintre fiarele contorsionate ale automobilului de către colegii de la IGSU, iar ulterior au fost transportați la spital în stare gravă.

Totodată, este de menționat că după producerea accidentului, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a dispus inițiarea unei anchete de serviciu în acest caz.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE