România vrea să importe gaz din Egipt, pentru a sprijini și Republica Moldova.
După ce a semnat un acord cu azerii, România vrea să importe gaze și din Egipt, inclusiv pentru a sprijini Republica Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, în timpul vizitei oficiale la Cairo, notează profit.ro.
„România este interesată ca, până la momentul la care vom valorifica gazele de mare adâncime din Marea Neagră, să completeze necesarul de consum utilizând terminalul de gaze naturale lichefiate (LNG) egiptean”, a declarat Nicolae Ciucă.
Șeful Guvernului român a adăugat că are încredere că, alături de partenerii egipteni, se vor găsi soluțiile necesare pentru suplimentarea cantității de gaze necesară României, precum și pentru a oferi sprijin Republicii Moldova.
Compania românească Transgaz și compania de stat egipteană Egas au încheiat un Memorandum de înțelegere în baza căruia vor susține în comun proiecte reciproc avantajoase în domeniul transportului gazelor naturale, pentru facilitarea tranziției la un sector energetic cu emisii reduse de carbon, prin integrarea resurselor regenerabile.
Egiptul dispune de două facilități de producție de LNG, respectiv Damietta (capacitate de 7,5 miliarde metri cubi pe an), controlată de un joint-venture între spaniolii de la Union Fenosa Gas și italienii de la ENI (80%), plus 2 companii de stat egiptene, și Idku (5 miliarde metri cubi pe an), deținută de Shell (35,5%), Petronas (35,5%), companiile egipetene de stat Egas (12%) și EGPC (12%), precum și Total (5%).


