Procurorii au reclamat judecătorilor care examinează dosarulul lui Ilan Șor că avocații învinuitului refuză intenționat să se prezinte la ședințele de judecată. În rezultat, cererile acuzatorului au fost admise, fiindu-le aplicate avocaților măsură coercitivă - amendă a câte 30 u.c, ceea ce constituie 1500 lei, precum și anunțarea avocatului din oficiu, cu obligarea ultimului de a lua cunoștință cu materialele ale cauzei până la următoarea ședință.
Procuratura Anticorupție informează că, în cadrul ședinței de judecată din data de 16 decembrie 2022, care a avut loc la Curtea de Apel Chișinău, avocații lui Ilan Șor au depus 3 cereri de amânare a ședinței pe motive de implicare în alte ședințe și stare de sănătate. Acuzatorul de stat analizând motivele invocate de către apărători, a solicitat instanței aplicarea amenzilor în privința avocaților pentru lipsa fără just temei de la ședință și informarea Uniunii Avocaților cu privire la tergiversarea intenționată a ședințelor. Suplimentar, acuzatorul a solicitat și citarea în ședință a avocatului desemnat din oficiu. În rezultat, cererile acuzatorului au fost admise, fiindu-le aplicate avocaților măsură coercitivă - amendă a câte 30 u.c ceea ce constituie 1500 lei, precum și anunțarea avocatului din oficiu, cu obligarea ultimului de a lua cunoștință cu materialele ale cauzei până la următoarea ședință.
Atragem atenția că, ședințele anterioare din data de 02 noiembrie 2022, 21 noiembrie 2022, 23 noiembrie 2022, 07 decembrie 2022 și 14 decembrie 2022, de asemenea, au fost amânate în baza cererilor avocaților lui Ilan Șor. În acest sens constatându-se tergiversarea intenționată a examinării cauzei din partea ultimilor.
Următoarele ședințe au fost fixate pentru data de 18 și 20 ianuarie 2023”, se menționează în comunicatul PA


