Reprezentanţii statelor NATO au accentuat sprijinul pentru procesele democratice, cursul de reformare şi integrare europeană promovate de Republica Moldova, precum şi susţinerea fermă pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a acesteia.
La rândul lor, reprezentanţii moldoveni au efectuat o trecere în revistă a progreselor atinse de ţara noastră în realizarea IPAP, dar şi a deficienţelor existente şi necesităţilor de suport din partea Alianţei Nord-Atlantice. A fost expusă intenţia autorităţilor moldoveneşti de a continua procesul de reformare şi modernizare a sectorului de securitate şi apărare cu scopul edificării capacităţilor adecvate pentru a răspunde la noile riscuri şi provocări.
Totodată, au fost examinate posibilităţile obţinerii asistenţei NATO pentru implementarea proiectelor comune în desfăşurare. În mod special, a fost subliniată necesitatea identificării resurselor necesare pentru finalizarea fazei a treia a Proiectului de distrugere a pesticidelor şi produselor chimice periculoase în Republica Moldova.
Oficialii moldoveni au vorbit şi despre abordările autorităţilor de la Chişinău în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului transnistrean. În mod special, a fost subliniată importanţa identificării unei soluţii viabile pentru conflictul transnistrean în baza respectului pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, reluării necondiţionate a negocierilor oficiale în formatul 5+2, promovării măsurilor de consolidare a încrederii dintre ambele maluri ale r. Nistru.
De menţionat că, începând cu anul 1994, Republica Moldova cooperează cu NATO în cadrul programului „Parteneriatul pentru Pace” (PpP). Pe 24 mai 2006, R. Moldova a semnat Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului RM-NATO (IPAP), eveniment ce a marcat o etapă calitativ nouă în relaţiile bilaterale cu această organizaţie euroatlantică.