Godea a spus că situația politică din R.Moldova este una foarte încordată, deoarece miza este foarte mare și că în joc nu e doar soarta mun.Chișinău, dar și a întregii țări.
În context, Godea s–a arătat revoltat de atitudinea unor politicieni care acuză tinerii de nereușitele lor electorale. ”Vreau să adresez un mesaj tinerilor din Chișinău, dar și din întreaga țară, celor care au ieșit în turul I al alegerilor și celor care nu au dorit să iasă la vot, că politicienii democrați și-au învățat lecția în turul I, în turul II însă, pe 19 iunie, vom decide împreună dacă mergem înapoi sau înainte, știu că e greu, dar dacă vom permite întoarcerea guvernării comuniste, va fi și mai greu”, a spus Godea.
De asemenea, acesta a menționat că un primar comunist în Chișinău va schimba cursul reformelor, va încuraja PCRM-ul să împingă Moldova în alegeri anticipate și va încerca să întoarcă țara în izolare internațională, să o transforme într-un stat polițienesc și corupt așa cum a mai fost.
De menționat că, în primul tur al alegerilor locale în municipiul Chișinău, Mihai Godea a obţinut doar 0,8% din sufragii.