Începînd cu 1 aprilie 2011, accizele la produsele de tutungerit şi la băuturile tari se vor majora cu 50 %. Despre aceasta anunţat premierul Vlad Filat, ieri, 16 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă,pe marginea rezultatelor celei de-a doua evaluări a implementării Memorandumului încheiat de Republica Moldova cu FMI, efectuate în perioada 2-16 februarie curent.
Potrivit lui, aceasta va permite sporirea părţii de venituri a bugetului.
În context, Vlad Filat a menţionat că deficitul bugetar asupra căruia s-a convenit pentru anul 2011 va fi de 1,9%, în condiţiile unei creşteri economice de 4,5% şi a unei inflaţii de 7,5%.
Nikolay Gueorguiev, şeful Misiunii FMI, a apreciat rezultatele obţinute de autorităţile Republicii Moldova în cadrul implementării Memorandumului dintre Republica Moldova şi FMI, confirmînd că la această etapă s-a ajuns la un acord, care urmează a fi aprobat de conducerea FMI şi Consiliul Executiv la şedinţa programată pentru luna aprilie.
Conform acordului R. Moldova va primi 50 milioane DTS (circa 77 milioane dolari) pentru consolidarea poziţiei bugetare şi suplinirea rezervelor valutare.

