„Acest proiect prevede crearea unui instrument de lucru eficient şi modern, pentru ca angajaţii din domeniul asistenţei sociale să identifice mai bine persoanele sărace,  să dispună de informaţia necesară în luarea deciziilor,  atât în acordarea indemnizaţiilor sociale, cît şi în implementarea acordării corecte a serviciilor sociale”, a declarat Valentina Buliga.

Conform proiectului, circa 1500 de persoane, dintre care asistenţi sociali, inspectori şi personalul de asigurare a calităţii vieții în raioane, vor beneficia de computere noi, pentru a introduce informaţiile într-o bază de date centrală despre cazurile, asupra cărora se lucrează.
Automatizarea informațională a „Asistenţei sociale” este unul  din obiectivele prioritare ale Programului de eficientizare a sistemului de asistenţă socială în Republica Moldova. Proiectul presupune crearea unei baze de date, unde vor fi incluse prestările de asistenţă socială, astfel direcţionarea va fi posibilă în sens tehnic.
Proiectul se va desfăşura în perioada 2011-2012 şi are ca scop îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei de a administra eficient şi transparent prestaţiile şi serviciile sociale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE