„Orice tentativă de a încălca aceste reguli, folosind resursa administrativă în campania electorală, va fi sancționată foarte dur. Solicit Ministerului de Interne, dar și altor ministere, cât și cetățenilor și presei să raporteze toate încălcările”, a menționat prim-ministrul.
„Trebuie să avem grijă și să ne pregătim foarte bine de alegeri. Mă refer și la instituțiile statului și la funcționari care nu s-au sinchisit să folosească resurse administrative pentru a-și face campanie. Pentru noi este ca un bacalaureat”, a declarat Maia Sandu. Ea a mai subliniat că „toată finanțarea în campanie trebuie să fie legală și transparentă. Pomenile electorale sunt ilegale și toți cei implicați trebuie să fie sancționați. Noi nu o să permitem nimănui să discrediteze caracterul liber și corect al acestor alegeri”.

.jpg)
