Vlad Filat, preşedintele PLDM îl invită pe Vladimir Voronin, liderul PCRM pe 26 noiembrie, orele 20.00 la o dezbatere cu discuţii libere.
„Îl invit pe Vladimir Voronin la o dezbatere cu discuţii libere, să vedem cine şi ce propuneri are. Dacă locul şi ora nu îi convine, eu accept orice altă propunere, altă oră şi în alt loc, acolo unde îi convine. Astăzi semnez şi voi trimite în scris o adresare în care solicit venirea lui. Propunerea noastră este ca să fie prezentă şi societatea civilă”, a declarat Filat, vineri, 5 noiembrie, în cadrul unui briefing.
În context, Filat a menţionat că „pe 28 noiembrie cetăţenii vor face o alegere istorică: fie că vor merge pe principii democratice, fie că pe un sistem vechi”, a declarat Vlad Filat.
Svetlana Ivanov, şefa serviciului de presă al PCRM a declarat pentru Politik că Vladimir Voronin nu va accepta invitaţia liderului PLDM. „Domnişoară, cine este Filat şi cine este Voronin? Lasă el să facă dezbateri cu cineva de rangul lui, cum ar fi Ghimpu”, a răspuns Ivanov, reporterului Politik.