Premierul a specificat că asistenţa în valoare de 500 mii dolari SUA are o destinaţie concretă, şi anume: instalarea unui sistem de tratare a apei, care va asigura cu apă potabilă de calitate localitatea Nemţeni, afectată de inundaţiile din vara anului 2010. Vlad FILAT a precizat că mijloacele financiare respective vor fi operaţionale din ziua de luni, 8 noiembrie 2010, urmînd ca, la începutul săptămînii viitoare, Comisia naţională pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor să aprobe o hotărîre în acest sens.
Această asistenţă face parte din suportul în valoare de 3 mil. dolari acordat de Guvernul Chinei.
Republica Moldova a beneficiat anterior de ajutor din partea Chinei pentru reconstrucția drumului Hînceşti-Cimişlia şi de suport pentru Centrul de guvernare electronică. De la stabilirea relaţiilor bilaterale, China a oferit Republicii Moldova ajutor în valoare de 27 mil. dolari.