În multe din raioanele republicii nu există medici cu specializarea primară în geriatrie, rolul acestora fiind îndeplinit de medicii terapeuţi, se arată într-un studiu efectuat de către experţii Monitorului Social de la IDIS ’’Viitorul’’. Acest fapt cauzează ca întregul pachet de servicii medicale pentru persoanele în etate să fie doar spitalizarea acestora.
Către anul 2051,se prevede că fiecare a treia persoană din Republica Moldova va fi în etate, ceea ce va afecta în primul rând sistemul de sănătate, care nu va face faţă presiunilor. Deşi autorităţile publice îşi doresc par fortificarea şi adaptarea serviciilor de sănătate la noile necesităţi ale celor vârstnici, deocamdată actele nu stabilesc exact pachetul de servicii pentru această categorie de persoane.
„Îmbătrânirea demografică este dominată de creşterea numărului de îmbolnăviri cronice, apariţia maladiilor specifice vârstelor înaintate, dar şi creşterea numărului persoanelor cu dizabilităţi. Pentru a controla aceste procese, este nevoie de a restructura serviciile de sănătate oferite persoanelor vârstnice”, a menţionat Andrei Mecineanu, preşedintele Institutului de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială din Republica Moldova.
O analiză a proporţiei îmbolnăvirilor şi mortalităţii populaţiei vârstnice, precum şi a gradului de spitalizare a respectivei categorii, demonstrează că infrastructura actuală nu poate asigura necesităţile acesteia, susţine Andrei Mecineanu. Tot el a mai adăugat că: „pentru a furniza servicii geriatrice de calitate, e nevoie de un medic specializat – geriatru – dar şi farmacolog clinic, psiholog, nutriţionist, terapeut, asistent social, etc.”
Drept soluţie a fost propusă ca pentru fiecare an fiscal, contribuabilii să dispună de o sumă,care ar reprezenta circa 1-2% din impozitul pe venit net anual impozabil, luat din subvenţiile entităţilor non-profit. Această „lege de procentaj” nu generează cheltuieli suplimentare pentru părţile implicate şi a fost implementată cu succes în ţări membre UE precum: Ungaria, Slovacia şi România.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE