„Am făcut ecografie, medicul a zis că starea copilului nu este aşa cum au zis medicii din Moldova. Pe 31 s-a efectuat operaţia dată. Mi-au zis că copilul este sănătos”, a spus femeia în investigația realizată de sursa citată.
Femeia a mai spus că, la plecarea din spital, nu a primit actele de externare. Câteva luni mai târziu, fetiţei ei i s-a făcut însă rău. După mai multe investigaţii la spitalele din Moldova, medicii i-au dat acelaşi verdict ca şi înainte de intervenţia din Turcia.
Reprezentanţi ai clinicii turceşti în Moldova ar fi Ali Sirikci și soția acestuia, Doina. Ali este cetățean turc cu afaceri în Moldova încă din 2008. Jurnaliştii au intrat în posesia unei convorbiri telefonice dintre cei doi, în care ei ar împărţi banii transferaţi, în scopuri filantropice, pe platforma on-line.
După publicarea investigației, Svetlana Sainsus spune că ar fi fost şantajată de jurnalişti şi afirmă că i s-au cerut 20 de mii, fără a preciza valuta, pentru a nu fi publicată investigaţia. Ea se declară nevinovată şi că ar fi ţinta unei campanii de denigrare.
Potrivit celor de la RISE, un grup criminal organizat, din care fac parte cetăţeni moldoveni şi turci identifică minori grav bolnavi din ţara noastră, după care colectează sume importante de bani şi îi obligă să accepte serviciile medicale ale unui spital din Turcia, iar din această afacere s-ar alege cu sume impunătoare.
Contactat de Moldova 1, procurorul PCCOCS, Vitalie Busuioc, a confirmat că pe faptele menţionate a fost deschisă o cauză penală încă în 2016. În prezent, sunt aşteptate răspunsuri din mai multe ţări, care ar confirma transferurile băneşti invocate.
După apariţia investigaţiei, autorii spun că au fost atacaţi de către reprezentanţii platformei de caritate. Potrivit unui comunicat, RISE va depune o plângere la Procuratura Generală în legătură cu acțiunile de intimidare în lanț, presiuni și atac la persoană.


