La Judecătoria Chişinău, cu sediul în sectorul Botanica, a început vineri, 15 decembrie, examinarea în fond în dosarul dintre preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi ex-preşedintele României, Traian Băsescu. În şedinţa de astăzi unde au fost audiaţi reprezentanţii celor două părţi.

„Instanța a audiat părțile. A fost audiată poziția noastră în calitate de reclamant și cea a pârâtului. Am prezentat în instanță noi probe care ar arăta că cetățenia lui Traian Băsescu a fost retrasă pe motive politice”, a menționat avocatul fostului președinte al României, Traian Băsescu, Andrei Bivol.


În același timp, avocatul lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, a respins acuzațiile și a reiterat că cetățenia ar fi fost retrasă în baza unor temeiuri juridice. „La retragerea cetățeniei au stat temeiuri juridice și anume faptul că la momentul dobândirii acesteia, Băsescu a ascuns că se află sub urmărire penală, însă legislația țării noastre prevede că persoanele aflate sub urmărire penală nu pot dobândi cetățenia Republicii Moldova”, a spus Lebedinschi după ședința de judecată.


Amintim că, pe data de 3 ianuarie, șeful statului, Igor Dodon, a semnat decretul prin care lui Traian Băsescu i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova, acordată de fostul președinte, Nicolae Timofti.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE