Serviciul Fiscal de Stat anunță că a finalizat procesul de monitorizare a sălilor de ceremonii prin prisma posturilor fiscale. Astfel, în perioada 26 august-30 noiembrie, curent, în localurile monitorizate s-a atestat o creștere a volumului de livrări cu circa 11 milioane lei sau cu 42,08%, comparativ cu perioada similară a anului precedent.
SFS evoluează cu regularitate riscurile de neconformare a contribuabililor prin analiza permanentă a informației parvenite din surse directe și indirecte și aplicarea măsurilor de prevenire sau sancționare a cazurilor de încălcare fiscală. Una dintre metodele de identificare și combatere a acestor riscuri de neconformare fiscală este monitorizarea activității agenților economici selectați prin instalarea posturilor fiscale.
Un exemplu elocvent al eficienței activității posturilor fiscale, prezintă rezultatele funcționării lor la sălile de ceremonii (restaurante).
Astfel, în perioada de 26 august – 30 noiembrie 2017, SFS a instituit posturi fiscale la 25 de agenți economici care prestează servicii în domeniul alimentației publice și anume săli de ceremonii. Principalele riscuri identificate în acest segment de business au constituit:
Subdeclararea veniturilor real obținute
Ponderea mică a fondului de salarizare în raport cu venitul declarat;
Achitarea salariului în plic (conform analizelor efectuate s-a constatat calcularea salariilor medii a angajaților considerabil mai mici comparativ cu salariul mediu pe economia națională).
Ca rezultat al acestor acțiuni, SFS a înregistrat o creștere a volumului de livrări cu 10 835 490 lei sau cu 42,08%, comparativ cu perioada similară a anului precedent.


